Prima pagină

Vizitaţi România

Atunci când vizitezi o ţară, începi să o înţelegi cu adevărat. Lucrurile extraordinare le descoperi prin experienţele proprii. O incursiune în viaţa unei ţări înseamnă să descoperi oameni, locuri, poveşti, tradiţii, legende.

În cei 20 de ani de la revoluţia din decembrie 1989, care a marcat căderea comunismului, România a trecut prin schimbări de profunzime. România are acum o societate deschisă, democratică, membră a Uniunii Europene şi NATO.

Situată în partea de sud-est a Europei Centrale, România este a doua ţară ca mărime după Polonia în această regiune.

Cu un relief variat şi cu o suprafaţă de 237.502 de km2, România se descoperă prin ochii vizitatorului străin cu ceea ce o reprezintă mai bine: cultură, spiritualitate, tradiţii, ospitalitate, oameni, peisaje de legendă, natură nedescoperită, produse ecologice, atracţii turistice.

Munţii Carpaţi. Delta Dunării. Marea Neagră. Transilvania. Cetăţi medievale. Dracula. Marea Neagră. Sporturi extreme. Tratamente balneare. 31 de situri protejate UNESCO. Peste 400 de arii protejate. Şi mai mult decât atât…

Toate fac parte din cartea de vizită a României, pe care vă invităm să o descoperiţi.

Pentru mai multe informaţii despre România, consultaţi site-ul web al Oficiului Naţional de Turism


Cum puteţi călătorii în România?

 

Cetăţenii din Uniunea Europeană (UE), Spaţiul Economic European (SEE) şi Elveţia care doresc să călătorească în România pot intra prin orice punct de frontieră, dacă prezintă un document naţional de identitate valabil, paşaport sau un alt document recunoscut de statul român.

Cetăţenii UE/SEE pot intra şi rămâne pe teritoriul României potrivit dreptului la liberă circulaţie şi rezidenţă acordat de legislaţia statului român, în conformitate cu prevederile europene. Pentru a rămâne în România mai mult de 90 de zile trebuie să obţină un certificat de înregistrare de la Oficiul Român pentru Imigrări (ORI).

Cetăţenii aparţinând altor state care nu fac parte din UE/SEE au nevoie de viză de intrare în România, cu excepţia cazurilor în care obligativitatea vizei este ridicată în condiţiile legii. Tipul de viză este diferit în funcţie de scopul venirii în România.

În conformitate cu prevederile OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, viza română se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.

Există state ai căror cetăţeni au nevoie, pe lângă viza de intrare în România, de o invitaţie avizată de Oficiul Român pentru Imigrări. Invitaţia poate fi făcută de o persoană fizică sau juridică, cetăţean român sau străin cu reşedinţa în România.

Viza de scurtă şedere permite intrarea pe teritoriul României, pentru alte motive decât imigrarea, în vederea unei şederi neîntrerupte sau a mai multor şederi a căror durată să nu depăşească 90 de zile, în decurs de 6 luni de la data primei intrări. Acest tip de viză poate fi eliberat cu una sau mai multe intrări.

Pentru informaţii despre viza română, accesaţi site-ul MAE – secţiunea Vize.

Pentru informaţii suplimentare accesaţi site-ul Oficiului Român pentru Imigrări –http://ori.mai.gov.ro/

 

MAE le recomandă românilor aflaţi în Siria să părăsească urgent ţara

29.08.2013

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că starea de securitate din Republica Arabă Siriană s-a depreciat considerabil. Pe acest fond,…

Acţiunea de repatriere a unui grup de cetăţeni români din Siria

30.06.2013

Ministerul Afacerilor Externe informează că, la data de 29 iunie 2013, a fost realizată o nouă acţiune de repatriere, la cerere, a unui grup de 16 …

Mesaj al MAE adresat conaţionalilor noştri din Siria

21.02.2013

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti vă încurajează să analizaţi cu atenţie dacă prezenţa dumneavoastră pe teritoriul Siriei se…

Celulă de criză la nivelul MAE privind situaţia din Siria

16.02.2012

Având în vedere deteriorarea situaţiei de securitate din Siria, la nivelul MAE, a fost creată o celulă de criză. Aceasta va fi coordonată de…