România

MAE a prezentat stadiul pregătirilor organizării alegerilor prezidențiale în străinătate

07.11.2019

Reprezentantul cu însărcinări speciale pentru procese electorale, Iulian IvanMinisterul Afacerilor Externe a organizat joi, 7 noiembrie, un briefing de presă pe tema demersurilor întreprinse pentru organizarea alegerilor prezidențiale în străinătate, în conformitate cu atribuțiile care îi revin conform legii. Briefing-ul a fost susținut de Reprezentantul cu însărcinări speciale pentru procese electorale, Iulian Ivan.

Convorbire telefonică Bogdan Aurescu – Jens Stoltenberg

06.11.2019

Ministrul afacerilor externe Bogdan AurescuMinistrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut, astăzi, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg. Cu acest prilej, șeful diplomației române l-a asigurat pe înaltul oficial NATO de întreg sprijinul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, al Guvernului României, al Prim-ministrului Ludovic Orban și al său personal pentru îndeplinirea obiectivelor Alianței, precum și de continuitatea politicilor și angajamentelor țării noastre în cadrul NATO, astfel cum este prevăzut de programul de guvernare al noului Guvern de la București.

Preluarea de către Bogdan Aurescu a mandatului de ministru al afacerilor externe

05.11.2019

Preluarea de către Bogdan Aurescu a mandatului de ministru al afacerilor externeÎn prezența Președintelui României, Klaus Iohannis și a Primului ministru, Ludovic Orban, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, a avut loc astăzi, 5 noiembrie 2019, ceremonia de preluare a mandatului de ministru al afacerilor externe de către Bogdan Aurescu.

Publicarea raportului de activitate al ministrului Ramona N. Mănescu, la încheierea mandatului

05.11.2019

Publicarea raportului de activitate al ministrului Ramona N. Mănescu, la încheierea mandatuluiMinisterul Afacerilor Externe a publicat astăzi raportul activității Ministrului afacerilor externe, Ramona-Nicole Mănescu,  la încheierea mandatului.

Participarea Ministrului afacerilor externe la Summit-ul privind Acțiunea Climatică New York, SUA

23.09.2019

Participarea Ministrului afacerilor externe la Summit-ul privind Acțiunea Climatică  New York, SUAMinistrul afacerilor externe, Ramona-Nicole Mănescu, a participat, la 23 septembrie 2019, la deschiderea oficială a primului Summit ONU privind Acțiunea Climatică, eveniment care aduce în atenţie nevoia pentru urgentarea eforturilor ce vizează limitarea efectelor schimbă

Participarea ministrului pentru afaceri europene, George Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

16.09.2019

Participarea ministrului pentru afaceri europene, George Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri GeneraleMinistrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a participat, la Bruxelles, la 16 septembrie 2019, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, prezidată de către Președinția finlandeză a Consiliului UE.

Participarea ministrului afacerilor externe Ramona N. Mănescu la reuniunea Gymnich

30.08.2019

Participarea ministrului afacerilor externe Ramona N. Mănescu la reuniunea GymnichMinistrul afacerilor externe, Ramona-Nicole Mănescu, a participat în perioada 29-30 august 2019, la Helsinki, la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene (Gymnich).

Predare-primire la Ministerul Afacerilor Externe

24.07.2019

Predare-primire la Ministerul Afacerilor ExterneLa 24 iulie 2019 a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Externe semnarea protocolului de predare-primire între noul ministru al afacerilor externe, Ramona-Nicole Mănescu și predecesorul său, Teodor-Viorel Meleșcanu

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, cu secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo

02.04.2019

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, cu secretarul de stat al SUA, Mike PompeoMinistrul afacerilor externe Teodor Meleşcanu a avut o întâlnire oficială de lucru, la Washington, cu secretarul de stat american Mike Pompeo, la 1 aprilie.

Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, la reuniunea la nivel înalt privind clima și dezvoltarea durabilă pentru toţi

29.03.2019

Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, la reuniunea la nivel înalt privind clima și dezvoltarea durabilă pentru toţiMinistrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a participat joi, 28 martie 2019, la reuniunea la nivel înalt privind clima și dezvoltarea durabilă pentru toți, organizată de președinta Adunării Generale a ONU, Maria Fernanda Espinosa Garces.

MAE le recomandă românilor aflaţi în Siria să părăsească urgent ţara

29.08.2013

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că starea de securitate din Republica Arabă Siriană s-a depreciat considerabil. Pe acest fond,…

Acţiunea de repatriere a unui grup de cetăţeni români din Siria

30.06.2013

Ministerul Afacerilor Externe informează că, la data de 29 iunie 2013, a fost realizată o nouă acţiune de repatriere, la cerere, a unui grup de 16 …

Mesaj al MAE adresat conaţionalilor noştri din Siria

21.02.2013

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti vă încurajează să analizaţi cu atenţie dacă prezenţa dumneavoastră pe teritoriul Siriei se…

Celulă de criză la nivelul MAE privind situaţia din Siria

16.02.2012

Având în vedere deteriorarea situaţiei de securitate din Siria, la nivelul MAE, a fost creată o celulă de criză. Aceasta va fi coordonată de…